Cocalarul – un specimen made in Oltenia

OlteniaOltenia – patria cocalarilor. Ce este un cocalar? Păi haideți sădefinim puțin acest specimen. Este vorba despre o persoană fără școală, fără carte, analfabetă, agramată, cu look de interlop, care are obiceiul să strige „Cine ești bă, tu, să…”. Arogant până la Dumnezeu deși n-are nicio reușită în viață.

Cocalarul este genul de personaj care crede că valoarea-i tot ce contează. Mașina? Trebuie să fie cât mai scumpă „nană”, să vadă toți vecinii, tot orașul că el este cineva. Cocalarii cam asta gândesc, au impresia că mașina le aduce un prestigiu, faimă și respect în societate. Poate printre alți cocalari…

Cocalarul este un personaj oltenesc 100% pentru că aici, la sudul țării, a luat naștere mama proștilor. Mama proștilor este mereu gravidă apropo. Și uite așa s-au înmulțit și cocalarii ăștia prin Oltenia. Îi vezi cu pălării în cap și cu ochelari de soare, cu lanțuri groase peste tricoaie, să se vadă valoarea.

Mașinile lor sunt musai Mercedes și chiar dacă sunt cumpărate la jumătate de preț din Iu Chei, mulți văd puțini cunosc. Sau „oamenii e proști”, ca s-o zicem și pe limba cocalarilor din Oltenia. Și manele, da, multe manele. În special manele de-astea de pârnaie gen Dani Mocanu, Prințul Banatului, etc.

Cocalarii în adevărata lor stare pură, sunt niște săraci. Sunt niște oameni care se chinuie din răsputeri să pară ceva ce nu vor fi niciodată, și anume oameni bogați. Nici nu cred că s-ar putea naște genul acesta de oameni în alte zone ale țării, unde nu există PSD și atât de multă sărăcie.

Sudul țării a fost și va rămâne pentru multă vreme de aici înainte Patria Cocalarilor.

Leave a Reply