Colectionarul

Eram la tara si avea casa langa a bunicilor. Ne despartea doar un gard imens din scanduri batrane prin care se vedea destul de clar. Timpul se pare ca se ocupase de acest gard pe indelete. Aveam aceeasi varsta si practic am crescut impreuna, gard in gard, atunci cand mergeam pe la tara. Nu era vacanta sa nu ma duc. Imi placea linistea si mai ales natura. Imi placeau oamenii batrani care niciodata nu se amestecau in treburile noastre. Erau croiti in alte vremuri,  in care bunul simt si intelegerea aveau alte valori.

Se numea Ion, un nume tipic romanesc. Simpla lui rostire nu facea referire la nimic deosebit. Nu tresarea nimeni pe ulita cand se striga “ION”… Ei bine, tipul avea o pasiune, colectiona ceasuri. Ceasuri de perete sau ceasuri de mana barbatesti. Avea ceasuri cu cuc si ceasuri foarte moderne. Nu m-am pripit sa il judec desi cei din jur o faceau deja. Vedeau in acest hoby al lui o pierdere de vreme si il luau in deradere. Cam asa e si acum, cei care nu te inteleg aleg sa rada de tine in loc sa incerce sa te inteleaga.

Acum 3 luni m-am intalnit cu Ion. Era bine mersi. Ne-am revazut dupa aproape 10 ani si am ramas impreuna la o cafea in oras. Avea un cadou pentru mine. Doua ceasuri Guess, unul pentru mine si unul pentru tata. Habar nu avea ca urma sa ne intalnim in acea zi, insa mi-a spus ca a avut un sentiment ciudat atunci cand a plecat de acasa, parca stia sa urmeaza sa se intalneasca cu un vechi prieten ce in trecut a ales sa il inteleaga, nu sa rada de el. Ceasurile ce mi le-a dat cadou le cumparase din Germania exact cu acest scop, de a le darui. Valorau o avere si initial nu am vrut sa le accept, dar apoi mi-am dat seama ca era placerea lui. I-am multumit pentru ele si am facut schimb de numere de telefon ca sa tinem legatura. Ma intalnesc des cu el, mai ales ca urmeaza sa isi termine concediul si sa plece inapoi in Germania unde lucreaza si are cumparata o casa.

Ma bucur ca e bine, ma bucur intotdeauna cand revad oameni dragi la care tin.

Leave a Reply