Cred că am devenit alergic la update-urile Microsoft Windows…

Astăzi când am plecat de-acasă, pe la orele 16 și un pic, am tresărit din nou. Când să opresc calculatorul am văzut că am din nou de-a face cu update-urile Microsoft Windows. Bă, deja mi-e dor când aveam Windows piratat. Pe bune, nu făceam update-uri, nu aveam nici un fel de stres. M-a mâncat în cur să cumpăr licență, că cică m-am maturizat și eu și trebuie să promovez legalitatea, nu ilegalitatea. Bullshit, se pare că e mult mai nașpa să fii legal cu Windows-ul decât ilegal.

Mi s-a întâmplat o dată să fiu nevoit să reinstalez Windows-ul după ce și-a făcut update și mi-am blestemat zilele. Pur și simplu nu mai trecea de ecranul acela cu cerculețele care se învârt. Tot rumega la ele până când mi-am ieșit din sărite și am reinstalat sistemul. Am încercat bineînțeles să repar să fac, să dreg, nimic nu a funcționat. Colac peste pupăză, nu aveam nici restore point setat. BTW, chestia aia cu windows repair e o țeapă de zile mari, nu funcționează mereu. Mai pierzi și timpul cu ea aiurea.

Am mai pățit o dată treaba asta apoi, de-mi venea să arunc calculatorul pe fereastră. Tot după un update de Windows, m-am trezit cu același cerculeț care se rotea pe ecran pe  acolo minute, ore, zile, luni, ani, decenii, secole, milenii, miliarde de ani. Am reușit să-l aduc în simțuri după vreo 5 restarturi cred, după ce m-a auzit probabil că-l înjuram și că-l amenințam cu o vizită prin curtea vecinului din fața blocului…

Ei bine, de atunci, tresar de fiecare dată când văd că sistemul îmi cere restart pentru a instala update-urile. Cred că am devenit alergic la update-urile Microsoft Windows…

 

Leave a Reply