Dacă ar fi avut instalate camere de supraveghere…

Am spus de multe ori faptul că românul nu este absolut deloc preventiv. Se culcă pe ideea că lui nu i se poate întâmpla niciodată nimic și de cele mai multe ori are de pierdut din cauza asta. În cele ce urmează o să vă povestesc cum au reușit hoții să lase fără câteva mii de lei niște oameni prea delăsători și prea nepăsători, care trăiau într-o lume pufoasă și roz. Păi de ce să-ți instalezi tu camere de supraveghere antiefracție pentru liniștea ta? Lasă că e ok să te prade hoții…

Exact așa s-a întâmplat și cu tipul acesta. Avea o casă foarte mare, cu două etaje, ca în România, de altfel. Mai avea puțin și punea și ceva turnulețe aurite. Nu instalase camere de supraveghere deși opulența se vedea de la o poștă, mai ales prin prisma mașinilor de la poartă.

Într-o noapte, bineînțeles că au intrat hoții la parterul casei și au furat tot ce au găsit de valoare, inclusiv vreo 5000 de lei care din nu știu ce motiv super stupid, se aflau pe masa din bucătărie. Habar nu am, cred că așa au învățat unii că se țin banii, la vedere.

A doua zi dimineață a venit poliția, a întrebat dacă au avut camere de supraveghere instalate, a aflat că nu sunt camere, a plecat. Păi prinde orbul scoate-i ochii, nu? Bineînțeles că nu s-a mai recuperat niciodată prejudiciul, oamenii au rămas fără lucruri și fără bani. Acum, vine întrebarea mea…

Un sistem de supraveghere video costă 5000 de lei? Bineînțeles că nu dar dacă oamenii trăiesc pe altă lume, una roz în care niciodată nu li se poate întâmpla nimic, e clar că nu vor investi în siguranță și liniște. De multe ori, nu vezi rostul prevenției de cât atunci când te-ai lovit de o problemă de genul.

Bineînțeles, pe seară cineva se apucase să monteze camere de supraveghere prin curte și prin casă dar… era prea târziu. Dacă ar fi făcut chestia asta cu o zi mai devreme, cred că nu ar fi fost călcat niciodată de hoți întrucât aceste camere sperie, intimidează, alungă hoții. Nu s-ar fi ajuns la poliție cu înregistrările…Ce s-ar fi întâmplat dacă coborau la parter în acea noapte și ar fi dat nas în nas cu hoții? Nici nu vreau să mă gândesc…

Cel mai bine este să fim preventivi, nu? Voi ce credeți? Aștept comentariile voastre.

Leave a Reply