De ce m-am apucat să fac curat pe Dropbox

După ani de zile în care am folosit Dropbox, au început să se umple folderele de poze și screen-uri de pe telefon. Ei bine, a venit momentul să fac ordine pentru că cei aproape 8 GB sunt aproape gata. Nu aș fi crezut niciodată că voi reuși să umplu Dropbox cu 8 GB de poze, dar cu timpul, în decursul a 3-4 ani, dimensiunea fotografiilor a crescut simțitor. Nu mai avem camere de 5 megapixeli care să facă fotografii de 1.5 MB, avem camere foto ce produc fotografii de 3, 3.5 MB în timp ce clipuri de câteva minute la rezoluție FHD, pot să ocupe lejer 150 – 200 MB.

Acestea fiind spuse, m-am apucat așadar să fac curat pe Drobpox și cu ocazia asta mi-am dat seama că am acolo fotografii mai vechi de 3-4 ani. După ce mi-a făcut contul am făcut ceva transfer din calculator unde obișnuiam să țin o mică arhivă.Ulterior, au început să se tot adune fișierele până când am constatat zilele trecute că mai am doar câteva sute de MB de spațiu. Nu, nu am să apelez la subscripția Dropbox pentru că este destul de scumpă, undeva la 120 de dolari pe an și nu am nevoie de 1 TB spațiu. Eu sunt mulțumit de cei 8 GB pe care-i am acum și după ce am triat acele fotografii am reușit să eliberez cam jumătate din spațiu.

Aș vrea să știu dacă voi folosiți Dropbox și dacă nu, de ce? Aveți încredere în soluțiile de stocare în Cloud sau nu prea? Sunteți adepții DVD-ului, stick-ului de memorie, etc? lăsați-mi un răspuns în comentarii pentru că sunt destul de curios.

Leave a Reply