star

Am cumpărat de curând câteva pungi cu pufuleți Star și spre mirarea mea, nici una nu conținea acel abțibild afișat pe banda din exterior. După prima pungă am zis că na, se mai întâmplă. S-au dus vremurile în care puneau în fiecare pungă câte ceva, o fi austeritate și la ei.

După a doua pungă am început să intru la bănuieli, nici a doua nu avea nici un abțibild, cartonaș, nimic. A treia pungă am desfăcut-o din simplă curiozitate ca să caut abțibildul și bineînțeles că lipsea și de acolo.

Acum bă, pe bune, ce-i cu chestia asta? Eu înțeleg că poate nu e profitabil să faci o promoție în care pui câte un abțibild în fiecare pungă, dar din 3 pungi, în nici una să nu fie? Apoi câte pungi trebuie să cumperi ca să găsești unul? 10? 20?

Mi se pare o bătaie de joc prea mare la adresa clienților. Promoțiile astea mi se par cel puțin nesimțite. E drept, nu scrie pe fiecare pungă faptul că ar conține în mod expres abțibildul, dar nici că există posibilitatea să nu existe abțibildul. Totul e așa, ca-n tren. Nimic sigur.

Mie mi se pare că este genul de prosteală tipică nouă românilor, nu e păcăleală căci e este făcută legal. Probabil undeva pe site-ul lor, în regulamentul promoției, cu litere mici într-un colț de pagină scrie clar că nu toate pungile conțin acele abțibilduri.

E modul nostru de a face prompții în România, într-o zonă așa mai gri. Nici verde adică bună, nici neagră adică rea. Undeva pe la jumătate. Mie nu-mi plac oamenii care umblă cu cioara vopsită și drept urmare nu voi mai cumpăra asemenea pufuleți, din demnitate pentru inteligența umană. Urăsc găinăriile astea. Păi ori e promoție ori ce este?

By Alex Ciocan

Blogul numarul 2, nimic mai mult... Un blog marca Alex Ciocan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *