De ce nu dați, bă, prioritate?

Am făcut ieri un experiment destul de interesant. Am vrut să văd câți șoferi respectă regulile elementare de circulație și acordă prioritate pietonilor. În România, legea spune cam așa: dacă pietonul a pus piciorul pe carosabil, de pe trotuar, ești obligat să-i dai prioritate.

Dacă stă pe trotuar, nu ești obligat. Adică ar fi frumos să-l lași să treacă dar legea nu te pedepsește dacă nu o faci. Astfel, ieri am zis să testez chestia asta, respectiv să număr câte mașini se opresc atunci când stau pe carosabil, nu pe trotuar. Am vrut să văd și ei cam câți șoferi ar trebui să rămână fără permisul de conducere pentru că dacă te vede poliția făcând chestia asta, te bagă la neacordare de prioritate și poți să rămâi pieton așa, fără drept de apel.

Ei bine, am constatat la prima testare faptul că nimeni nu acordă prioritate celor aflați deja în traversare dacă se află în primul eșantion, adică celor care sunt pe carosabil pe trecerea de pietoni. Stai pur și simplu în stradă, te uiți la nesimțiți, nesimțiții se uită la tine și nimic nu se întâmplă.

Deci practic, din primul eșalon de automobile, nimeni nu va opri la trecerea pentru pietoni. După ce trec vreo 5 mașini încep unii șoferi mai cu bun simț să oprească. Dar din primul eșalon de șoferi, nimeni nu va opri.

Eu m-am gândit să îmi cumpăr o cameră de filmat pe care să o prind pe cap, să fac chestia asta o zi întreagă apoi să merg la poliție să predau filmările, să trimită sesizări la toți nesimțiții ăștia care ignoră trecerile pentru pietoni. Cred că ar rămâne fără permis jumătate din oraș în mai puțin de 24 de ore. De ce nu dați, bă, prioritate? Ciobanilor de Severin!

Leave a Reply