Dor de tara

Nu ma refer la rata Romania ci la lumea satului. Nu stiu cum se spune prin alte parti insa in zona Olteniei, prin Mehedinti mai exact, locul in care bunicii isi au locul se numeste “tara”. E locul acela linistit in care timpul pare sa stea in loc, sau mai bine zis sa nu existe. Cine si-ar putea inchipui o lume in care timpul nu exista? Nimeni… insa cu toate acestea viata la sat intotdeauna pare mai lunga, mai linistita si mai frumoasa.

Mi-e dor sa aud in zori cocosul cum canta in zori de zi si mi-e dor de palinca in sticle lucrate manual facuta de bunica mea. Pot spune cu toata sinceriatea ca bunica facea cea mai buna palinca din cate am gustat pana acum. Poate ca migala si rabdarea exagerata a batranilor sunt cele car nasc adevarate bunatati, fie ca vorbim de mancare, fie ca vorbim de bautura.

Mai devreme sustineam faptul ca viata la tara nu seamana deloc cu cea de la oras. Orasul e plin de aglomeratie, de praf, de galagie, caldura, oameni care mai de care mai isterici. Intotdeauna mi-a placut linistea si pacea. Nu degeaba vechea vorba “Linistea colibei tale te face fericit” este in vigoare si in sfanta zi de azi.am observat un lucru. Cu cat inaintezi in varsta cu atat iti doresti mai atre la un moment dat sa te descprinzi de tot ce inseamna cotidian trait in oras si sa te refugiezi in lisistea satului. Locul unde timpul sta in loc.

Cunosc destul de multe exemple de astfel de oameni care dupa o viata intreaga de munca si de truda, cand au ajuns la pensie au vandut tot ce au avut si si-au cumparat o casa la tara. Cei care nu au avut una si-au construit, cei care o aveau pe cea a parintilor au profitat de ea. Norocul in viata e distribuit aleator si inegal.

Imi e dor de tara. Nu am mai fost de mult timp. Bunicii s-au prapadit de mult si casa lor a ramas in paragina. De un an de zile nu am mai avut timp sa trec pe acolo insa anul acesta imi cam planuiesc un concediu de vreo doua saptamani acolo. Am timp sa renovez putin si casa batraneasca, am timp sa ma relaxez si sa stau in liniste fara sa ma deranjeze nimeni, fara sa ma enerveze nimeni si cel mai important fara sa am langa mine niste vecini scapati dintr-un lagar de exterminare care la ora 5 dimineata dau manelele la maxim. Cam asa se poate descrie deocamdata traiul cu vecinii mei. Stau la bloc si densitatea opoulatiei este destul de mare. Cu cat e mai mare cu atat nivelul de prostie si disconfort creste mai mult.

Leave a Reply