E firma mea, face ce vreau eu

Majoritatea patronilor din România au această mentalitate de „Eu te fac, eu te omor”. Mulți au impresia că salvează din foame o persoană dacă o angajează. O salvează de la moarte oferindu-i un colț de pită sau ceva de genul. Cam asta înseamnă să se suie scroafa în copac, omul care nu a muncit niciodată să ajungă la prosperitate. Majoritatea patronilor au impresia că sunt ceva zei ce necesită venerare supremă pentru faptul că oferă locuri de muncă muritorilor de rând, adică angajaților, dar uită un aspect destul de important: afacerea lor nu poate exista fără angajați.

Din punctul meu de vedere, angajatul este cel care aduce bani firmei, el trebuie să fie prioritate sau ZEU, după o logică elementară. Firma fără angajați nu poate supraviețui, însă angajații care aleg să nu muncească pentru o anumită firmă pot să-și găsească de muncă în altă parte, într-un alt domeniu chiar. Cel mai bine ar fi să existe un echilibru între relațiile patron-angajat. Să existe respect, să existe bun simț. Eu unul am plecat de la un asemenea patron care credea că dacă e firma lui, e cine știe ce zeu iar noi, angajații, o pleavă ordinată care trebuie să fim veșnic recunoscători pentru  faptul că primim o coajă de pită. Pur și simplu e ridicol. Nu am înțeles cum pot niște oameni să se creadă atât de importanți fără motiv. Vă dați seama că eram plătit cu minimul pe economie iar cerințele cu peste 100 peste fișa postului. Da bre, e firma ta dar va veni și ziua în care o să o pierzi pentru că fără angajați, nu ai cum să mai fi patron. O să ajungi să muncești singur în firma ta probabil.

Leave a Reply