Am început să urăsc cârdurile de pițipoance

Am obiceiul să mă duc pe la pădure să alerg în fiecare zi. Ce este pădurea? Păi un parc ceva mai mare dar sunt foarte mulți copaci. De-asta îi zic eu pădure. Sunt bănci, locuri de joacă pentru copii, etc. Ei bine, cum a dat puțin căldura, cum au început să apară cârdurile de pițipoance, cu poșetele pe mână, cu telefonul în mână, cu ochelarii de soare tip bufniță pe ochi, formând un lanț uman de-a latul drumului. Au ieșit așa precum șopârlele la soare, să își încălzească seva cred…

Cât a fost vreme mai rece, nu am văzut măcar o duduie să iasă să se plimbe. Nuu, cum să iasă domne regina în frig? Îi îngheață curul probabil. De cât au dat cele 27 – 28 de grade Celsius, le vezi prin pădure de abia mai ai loc de ele. Cirezi întregi de vaci nesimțite, cu nasul pe sus, îngâmfate și arogante, îmbrăcate ca de centură uneori, cu cururile bineînțeles ieșite în evidență, dau ocol pădurii.

Poate o să spuneți că sunt prea dur când le numesc vaci nesimțite, însă nu mă pot abține când văd atâtea bășini fripte în mințile unora care abia și-au luat buletinul. Te uiți la ele, ele niciodată nu se uită la tine. Mă, poate să pice bomba lângă ele că nu se uită în jurul lor. Sunt captive în discuțiile lor limitate despre băieți și despre Facebook. Când le mai vezi și cu ochelarii ăia de soare, mari cât o zi de post, te umflă și râsul.

Mai văd pe unele că mai toacă și semințe din mers, ca pe tarlaua de la țară de unde s-au parașutat direct în civilizație, de-mi vine să le iau punga și să le-o torn în cap.

Apoi mă gândesc la faptul că cineva a muncit, pe bune, pentru a produce semințele alea și nu ar fi în regulă să le arunc după lucruri care nu înseamnă nimic.

Leave a Reply