Industria auto parcă stă în loc de 100 de ani

Industria autoEu unul simt că industria auto stă în loc de vreo sută de ani. De ce spun treaba asta? Pentru că deși mașinile sunt din ce în ce mai luxoase, deși mașinile sunt capabile să atingă viteze tot mai mari, tot depind de nenorocitul acela de cauciuc care dacă este dezumflat, mașina nu se poate deplasa. Cum vine asta mă? Să ai mașină de sute de mii de euro care să depindă de o bucată de cauciuc?

Eu îmi pun întrebarea asta cu evoluția după ce am avut o problemă cu unul dintre cauciucurile de la mașină. Pierde presiunea fără să fie înțepat pe undeva. Cum e asta mă să cumperi mașină și să nu o poți folosi din cauza unui rahat de cauciuc? Să pierzi vremea să umfli roata în fiecare zi, cu o pompă… E de-a dreptul ridicol din punctul meu de vedere. Credeam că evoluția înseamnă altceva.

Cum a evoluat mă industria auto din moment ce mașinile folosesc aceleași cauciucuri nenorocite ca acum 100 de ani? Ba că-n trecut, cauciucurile nu erau umflate cu nimic, era mult mai simplu. Le-am umflat noi acum că cică suntem deștepți și atât ne duce capul. Oare ce șofer nu a blestemat măcar o dată cauciucul atunci când a făcut o pană? Că faci pană când îți e lumea mai dragă doar…

Chiar aștept și eu momentul în care vom sta și noi, șoferii, liniștiți. Să nu mai ducem grija cauciucului, a penelor și așa mai departe. E de-a dreptul ridicol să stai în ploaie să schimbi roțile în 2016, că ai trecut cu mașina peste un cui, șurub, ciob de ceva. Poate peste încă vreo sută de ani o să avem o soluție la problema asta…

Leave a Reply