Nu mi-a plăcut niciodată berea. Nu m-a atras. Mi s-a părut că este amară din prima clipă când am gustat și amară a rămas mereu. Mie nu-mi place amarul, așa că am lăsat berea pentru alții. Nu pricep de ce pentru unii berea este ceva extraordinar, super gustoasă, pentru care ar fi în stare să facă orice să o aibă. Cunosc oameni care se bagă la băut de bere până se pișă pe ei sau până când nu se mai pot ridica de la masă. Cunosc oameni care bea bere și pleacă cu mașina, oameni care bea bere și se apucă să muncească cu unelte periculoase, etc… Berea asta face foarte mult rău în jurul ei…
Și cum vine asta cu nu ești bărbat dacă nu bei? De când până când bărbăția se constată la pahar? La pahar stau numai bețivanii, oameni slabi, pentru care alcoolul este un refugiu mai important decât înfruntarea realității. Da, consider că oamenii care bea sunt slabi de caracter și mulți o fac pentru a inhiba niște sentimente pe care nu și le doresc. Majoritatea celor care beau bere o fac pentru că nu se pot abține, e ca un drog. De fumat te mai lași cum te mai lași, dar de boască niciodată. Băutura e un drog mult mai ciudat decât tutunul, nu e de glumă cu alcoolismul.
În România se pare că berea este atributul bărbatului adevărat, care nu ezită să desfășoare o burtă cât un butoi și să râgâie ca un veritabil scrof (porc). Mereu am atribuit berea cu bădăranii, nu știu ce de, nu mi-a plăcut niciodată și nici nu cred că o să-mi placă vreodată. Poate peste vreo 30 de ani când o să ajung pe la pensie, o să-mi mai schimb gusturile. Până atunci, nu prea…