Okazii.ro – singurul loc din care-mi permit să cumpăr electronice second hand

Am cumpărat de curând un laptop second hand de pe okazii.ro și țin să precizez că acesta este singurul site în care am încredere. De ce spun treaba asta? Păi pentru că am avut ocazia să văd ce fel de oameni își fac veacul pe celelalte site-uri de anunțuri din România mega-cunoscute în momentul în care am dorit să-mi caut o mașină second hand. Dumnezeu cu mila, nu există nici un fel de transparență sau seriozitate. Ai șanse aproape de 70% să iei țeapă.

Pe okazii.ro însă, cei care vând au un istoric bazat pe calificative. Acest sistem nu este unic în lume, este folosit de cele mai mari site-uri comerciale din lume precum Amazon și E-Bay și este singurul capabil să te atenționeze  sau să te lămurească în legătură cu seriozitatea celui de la care urmează să cumperi ceva, orice. Eu am cumpărat de curând laptopul din imagine cu un preț corect, nici mult nici puțin și sunt foarte mulțumit. Am primit exact ce am comandat, exact ce era afișat la vânzare.

Ei bine, mă întreb oare ce șanse aș fi avut să fiu la fel de mulțumit de un produs pe care l-aș fi cumpărat second hand de la cineva de pe olx sau lajumate sau alte site-uri de genul care din păcate nu oferă nici o posibilitate de a te lămuri cu cel care se ascunde în spatele anunțului. Olx și lajumate sunt ok pentru cei care vând local, deși la câte minciuni sunt pe aceste site-uri și câte tentative de fraudă, nu m-aș mira să iasă scântei în momentul în care oamenii se văd față în față.

Așadar, okazii.ro este singurul site din România de pe care eu am curaj să cumpăr electronice second hand.

Leave a Reply