Primarul din Olt care și-a luat clopotul de la biserică după ce a pierdut alegerile

clopotOltenia iasă din nou în evidență cu un caz de tot râsul. În Lăcriţa Mică, comuna Robăneşti, primarul care a pierdut alegerile și a fost nevoit să plece acasă a plecat, dar cu clopotul de la biserică cu tot. Clopotul fusese luat în mandatul său și de supărare că nu a mai fost ales, s-a urcat în clopotnița bisericii și a luat clopotul. Obiectul nu cântărea mult, așa că omul s-a descurcat singur.

Băi frate, eu când aud de chestii de-astea râd de mă prăpădesc. Cum vine asta mă? Ai pierdut alegerile, iei clopotul de la biserică :)) Așa ceva numai la noi la olteni poți să mai vezi, sau prin Moldova că aceștia sunt polii prostiei în României. Moldova e polul nord, Oltenia e polul sud al prostiei. Eu dacă eram în locul celor de la Adevărul, căci la ei am citit știrea, îi premiam.

Pe bune, pentru un asemenea subiect oamenii din Lăcrița Mică meritau premiați. Cu un primar atât de ofticos și atât de pus pe treabă, ai putea de fapt să faci un film acolo, de comedie, ceva gen D-ale lui Mitică. Nu m-aș mira să se facă pe viitor căci e un subiect de râzi cu lacrimi. Cum ar fi ca și primarii din orașe să-și ia acasă bordurile sau cișmelele din parc odată ce au încheiat mandatul?

Păi pe bune că dacă mergem pe logica asta cum că ce-i implementat în mandatul primarului X poate să ia acasă după, mi s-ar părea ceva extraordinar. Societatea asta nu ar mai da înainte niciodată iar primarii ar avea nevoie de niște hale imense în care să ducă tot ce au cumpărat din bani publici pentru oraș. Nu frate, că prostia nu o mai scoate nimeni din Oltenia asta…

 

 

Leave a Reply