Sunt fotoliile cu masaj o distracție pentru cei bogați?

irestFraților, s-a umplut internetul de fotolii masaj la prețuri atractive. Eu unul am crezut multă vreme că aceste aparate sunt specifice celor care au o potență financiară peste media din România, însă după un mic studiu am realizat că nu e chiar așa. Nu trebuie să fii bogat ca să-ți permiți un fotoliu cu masaj. De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, simplul fapt că aceste aparate se pot cumpăra în rate le fac accesibile tuturor buzunarelor. Să facem o listă a celor care s-ar putea bucura de un asemenea fotoliu cu masaj, să vedeți cam câte nișe acoperă.

Cui se adresează fotoliile cu masaj

  • Fotoliile cu masaj se adresează în primul rând celor care doresc să ducă un stil de viață sănătos. Acestea reușesc să elibereze stresul, factorul numărul 1 de boală în România. Unii oameni au realizat destul de obiectiv care este potențialul acestor fotolii în relația cu starea de sănătate și le-au dorit acasă.
  • Fotoliile cu masaj se adresează celor care petrec foarte mult timp la calculator. Statul pe scaun se poate lăsa cu multe probleme de coloană, însă cu ajutorul fotoliilor cu masaj, corpul se poate recupera după o zi grea de muncă de birou. Aceste fotolii au programe speciale pentru cei care au asemenea activități.
  • Fotoliile cu masaj se adresează celor care doresc masaj la orice oră. Saloanele de masaj au programe fixe și poți beneficia de serviciile lor doar cu programare din timp. În plus, dacă îți place masajul și locuiești într-un oraș mic de provincie e foarte probabil să nu ai niciun salon la îndemână. Fotoliul = masaj când vrei tu iar nivelul este unul la fel de profesional ca și cel profesat în saloanele reale.
  • Fotoliile cu masaj se adresează antreprenorilor. Da, tot cu stresul are legătură. Poți să crești productivitatea firmei dacă ajuți angajații să fie mai relaxați. Sunt lucruri dovedite. Apoi, dacă ești angajat, relaxează-te cu un fotoliu de masaj și vei vedea că vei reuși să muncești mai mult și mai bine.

 

Leave a Reply