Te poți descurca fără bănci în ziua de azi?

bănciDupă cum știți, băncile în România sunt niște cămătari cu acte în regulă. Adică nu am cum să le iau în serios în momentul în care dobânda se apropie de 100% pentru un credit ipotecar. Să fim serioși, banii în țara asta nu se devalorizează cu viteza luminii.

Dacă azi faci credit pe 30 de ani la un apartament și ai rată 800 de lei/lună, peste 20 de ani cei 800 de lei nu vor fi niște bani echivalenți unui pachet cu țigări, căci la cum se mișcă lucrurile în țara asta ne vom zbate în sărăcie și următorii 200 de ani, dacă nu chiar 500.

Astfel, când o bancă îți dă un credit și îți ia de 2 ori mai mulți bani pe termen lung, oare mai e bancă? Oare se merită să îi bați la poartă să-i ceri bani sau e mai bine să te descurci tu cum poți?

Să analizăm următoarea situație: credit pe 30 de ani, 800 de lei rată la casă pe lună. Tu ai 30 de ani când faci acest credit și când îl termini ești deja în pragul pensiei. Din moment ce dobânda la bancă este aproape de 100% în aceste cazuri, nu mai bine pui tu bani de-o parte și îți cumperi ceva după vreo 10 ani?

Adică eu înțeleg că e greu și cu chirie, dar frate, tu dacă n-ai plătit o rată după 28 de ani de credit, rămâi pe drumuri, nu contează că ai plătit 28 de ani. Dar întrebarea care intervine este dacă poți să faci treaba asta, adică să pui bani de-o parte, să plătești și chirie, să și supraviețuiești… Ei bine, eu unul cred că se poate dar trebuie să se întrunească concomitent 3 elemente:

  • Omul care vrea să se autodepășească, și care mereu vrea mai mult de la sine, care dorește să evolueze constant și sigur în carieră
  • Omul care este un bun gestionar al propriilor finanțe și care știe ce vrea de la viață, nu cheltuie banii pe toate prostiile
  • Omul care are răbdare, care-și dă seama că România nu e genul de țară în care lucrurile să se întâmple peste noapte

 

One Response

  1. Dragos May 21, 2016

Leave a Reply