Tu muncești de sărbători? Sau ți-e frică să nu te bată Doamne-Doamne?

Frica de Dumnezeu e foarte activă în România. Foarte multă lume nu spală, nu calcă, nu muncește duminică sau de sărbătorile legale. De ce? De frică sau din superstiție? Ei bine, cred că lucrurile se leagă mai mult de superstiție, dar și de lene.

Cred că românii abia așteaptă sărbătorile acestea să aibă prilej de a mai stea oleacă, fiind probabil epuizați de cât au stat în timpul zilelor legale de muncă. Am mai vorbit noi despre jobul ideal pentru români: cel la care se duc și nu fac nimic toată ziua. Nu mai reluăm…

Cert este că lumea-i și oarecum ipocrită. Foarte mulți caută să scape de muncă folosind acest termen „e sărbătoare azi”… Unii dintre acești pioși duși la extrem stau departe de muncă nu neapărat de lene, ci de superstiție. Au fost obișnuiți încă de mici cu ideea că dacă vor munci atunci când Dumnezeu le-a zis să nu o facă, vor fi aspru pedepsiți de către Acesta.

E clar că frica derivă din superstiție mai mult, nicidecum din credință dar în fine, nu vom dezbate acest aspect tocmai acum, întrucât este mai mult decât irelevant.

Mie unul mi-ar place ca românul să fie corect, cinstit și să spună lucrurilor pe nume. Dacă nu vrea să vină la muncă să spună. Dacă îi e frică de faptul că Doamne-Doamne se uită de acolo sus din cerul lui, îl vede și-l va pedepsi, să spună lucrurilor pe nume. Cred că e momentul să încetăm să mai fim ultimii ipocriți și să ne dăm credincioșii lui Pește Prăjit, când de fapt, noi suntem ori leneși ori fricoși.

Leave a Reply