Turma de elefanți – unul dintre inconvenientele traiului la bloc

Am niște elefanți pe scară. De fiecare dată când pleacă la școală ei trebuie să-și facă simțită prezența. Bă frate, tropăie pe scările alea ca la nebuni, zici că-i cutremur. De multe ori mă uit la paharul cu apă de pe noptieră și mai că sare apa din el din cauza vibrațiilor, lustra din tavan începe și ea să se legene în ritmul tropăitului și așa mai departe. Să tropăi și să trezești un bloc întreg la 7 AM, asta înseamnă să fii țăran coclit, coborât din vârf de munte în mijlocul orașului.

Bă frate, nu știu ce să zic, și eu am fost copil dar parcă-mi mai spuneau părinții câte una, câte alta. Parcă mă mai trăgeau de mânecă atunci când făceam lucruri ce puteau deranja pe cei din jur, că eu spre deosebire de țăranii ăștia am crescut la bloc. Și eu tropăiam pe scări în încercarea disperată de a ajunge mai repede de la etajul 3 la parter, dar cu timpul am înțeles că este un obicei prost din cauza căruia vecinii se uitau urât la mine. Ei bine, se pare că cei care au crescut de unii singur la Poplaca în vârf de munte au reușit cu brio să elimine orice regulă a bunului simț din mentalitate…

Pe bune, eu cred că o să-mi fac bagajele și o să mă mut sub un pod ceva, căci la ce vecini am oricum nu mă pot odihni pe acasă. Îmi iau așa cortul la spinare și încerc pe cât posibil să-mi găsesc un pod mai ferit de lume. Știu că vine iarna, știu că vin ploile dar aș vrea măcar să stau și eu liniștit după 14 ore de muncă, să dorm și eu ca omul măcar până pe la 8. Eh, vise…

Leave a Reply