WOW, 1987… Nici măcar nu eram născut pe atunci. Îmi e tare greu să-mi imaginez cum erau vremurile dar cu siguranță aș fi vrut să le trăiesc. Acești ani, cuprinși între 1979 și 1988 mi se par de departe cei mai frumoși din istoria muzicii pentru că atunci au apărut monștri sacrii ai șlagărelor internaționale, șlagăre ce sunt încă de actualitate.
Luăm de exemplu astăzi piesa lui Black, intitulată Wonderful Life. Cu siguranță ați auzit de ea de multe ori pe la radio sau chiar pe internet, pe YouTube, mai mult ca sigur ați dat de ea voit sau nu.
În clipul de mai jos este o prestație a artistului din atenție 1987. Da fraților, de acum 30 de ani. Mie unul mi se pare incredibil să urmăresc acum un clip filmat în urmă cu 30 de ani și să constat faptul că iubesc această muzică la nebunie. Pur și simplu o iubesc. Muzica anilor 80 este atât de melodică și încărcată de sentiment încât nu am cum să o ignor.
Sar apoi în contemporan și îmi dau seama cât de mult am evoluat din punct de vedere muzical. Astăzi totul este digital, totul este pe calculator. Voce? Există artiști cu voce dar de multe ori nu vocea este cea care trebuie pusă-n evidență pentru că publicul a devenit super comercial. Se merge de multe ori pe imagine și cam atât. Este mai mult decât evident faptul că acești ani 80 nu se vor mai întoarce niciodată din nici un punct de vedere, nici calitativ nici artistic, nici sentimental. Așadar, să ne bucurăm de ce avem zic…