Chinezii ăștia de la Tik Tok sunt de-a dreptul amuzanți. Au reușit să interzică pe chat scrierea cuvintelor precum cerșetor sau cerșetorie. Verbul a cerși a devenit mai tabu decât celebrele organe sexuale bărbătești și femeiești. Evident, pe o rețea de socializare prin care efectiv asta se face, se cerșește, e urât să le tot aduci aminte oamenilor că nu-i frumos ce fac. Așa că s-au gândit chinezii să blocheze aceste cuvinte și expresii jignitoare. De când o fi jignire să-i spui unui cerșetor că-i cerșetor, habar nu am, probabil e la fel de grav ca și cum ai spune bețivului că bea și treburi de genul.
Cam năstrușnică platforma asta chinezească, cu apucături comuniste, fără libertate de exprimare. Dacă mai pui la socoteală că are la bază și colectivizarea comunistă în urma căreia creatorul de conținut se alege cu mai nimic, ai zice că este inspirată din una dintre ultimele dictaturi încă rămase în putere în această lume, la Beijing. Ne miram cu toții cât de răi sunt americanii de la Google, când luau undeva la 30% din banii primiți de streameri prin super Chat. Ei bine, iată că a venit Tik Tok care oprește 70% din banii primiți de cei care fac live-uri, ceea ce este absolut halucinant.
Eu unul nu pot să înțeleg ce motive ar avea un creator de conținut să se bage într-o asemenea jecmăneală. Cum adică să ia cineva 70% din banii pe care ți-i donează alții? Păi dacă mai pui la socoteală și faptul că sunt bani care trebuie declarați la ANAF, mai trag și javrele alea de bugetari 10% impozit, ajungi deja cu 80% taxe. Tu iei 20% ca fraierul, chinezul ia 70% ca șmecherul iar statul român de căcat ia 10% fără să facă absolut nimic, fără să fie implicat cu nimic în combinație.