Uneori, cu toții am putea spune că nu mai suntem la vârsta la care să ne jucăm, la care să ne cumpărăm jucării însă din punctul meu de vedere, sufletul de copil rămâne în om până la adânci bătrâneți. El nu dispare niciodată, el se transformă încet pe măsură ce intervine maturizarea dar de dispărut, niciodată. Unii dintre noi, chiar dacă suntem trecuți de o anumită vârstă rămânem așa copilăroși, cu chef de joacă și veseli tot timpul. Nu, nu este un defect, este o calitate. E bine să zâmbești și să fii copilăros, e bine să mai cumperi din când în când ursuleți uriași de pluș pe care să-i faci cadou altor oameni la fel de zâmbăreți ca tine.
Am primit recent un cățeluș de pluș și m-am bucurat tare mult. Mi-am adus aminte de copilărie când nu făceam altceva decât să colecționez pinguini din pluș. Îmi plăceau pinguinii și-mi plac și acum, și cu toate că nu am reușit să pun mâna pe vreunul, am reușit cu brio să strâng o frumoasă colecție de vreo 30 de bucăți de jucărie. Și primeam și alte minuni din pluș, și primesc și acum. Nu mi se pare o greșeală, nu mi se pare o prostie. Sufletul omului trebuie să fie liber și atât timp cât zâmbește și se joacă, înseamnă că este liber ca pasărea cerului.
Am observat că multă lume condamnă bătrânii copilăroși care aleargă sau se comportă asemenea unor puști de 12 ani. Aceștia sunt arătați cu degetul și de cele mai multe ori cei din jur spun „Uite-i și pe ăștia! Ce penibil, la vârsta lor să se comporte așa”. Eu sunt de părere că oamenii trebuie să se comporte fix în modul în care sunt ei fericiți și se simt împliniți. De ce să se comporte cum le spune lumea? De ce să nu fie altfel? Fiecare trebuie să fie liber și o să vedeți adevărata libertate în ochii celui din fața voastră în momentul în care veți dărui o jucărie, mai ales una din pluș. Orice om se topește pe propriile picioare în momentul în care își aduce aminte de copilărie sau se transformă fără să vrea într-un copil mai mare.