În momentul în care pleci prin țări străine poți oarecum să faci legătura foarte ușor cu ce ne lipsește nouă, ca nație. Străinii nu sunt deloc răi, nu sunt deloc încrâncenați ca românii, ei au niște vieți destul de liniștite și cred cu tărie că acea stare de liniște este dată oarecum de situația financiară foarte bună.
Atunci când muncești pe 1500 – 2000 de euro iar mâncarea este mai ieftină ca-n România, este clar că nu mai ai motive să fii frustrat. Ești mai lejer în gândire, ești mai dispus să fii mai îngăduitor cu cei din jur.
Toată lumea se întreabă de ce doar în România dacă ai întârziat o secundă la semafor, încep mii de claxoane din partea celor din spate, iar răspunsul tot în nivelul de trai se leagă, nivel de trai care dictează nivelul de civilizație. Cei care claxonează imediat sunt sătui până peste cap de grijile de zi cu zi, se umple paharul prea des pentru ei.
De-asta suntem așa de răi și de încrâncenați, pentru că trăim într-o societate foarte negativistă și arțăgoasă. Oamenii nu au bani suficienți ca să-și îndeplinească visele și aici intervine frustrarea. Suntem mereu în gardă, precum niște boxeri împinși în corzi, care nu știu din ce direcție va veni următoarea lovitură. De venit, ea va veni dar nimeni nu știe de unde și când. De-asta în România există oameni răi și încrâncenați, s-au săturat să vadă prosperitate clădită din furt și găinărie, s-au săturat de corupție și cel mai important, s-au săturat să fie oameni cinstiți într-o țară în care cinstea nu aduce altceva în afară de sărăcie.