Sarassons
Sarassons
Complexul Turistic Sarassons

Nu știu câți dintre voi ați ajuns măcar o dată pe la Băile Herculane, eu unul mă duc destul de des din cauza faptului că este la o aruncătură de băț de mine. Sunt doar 40 de km până acolo, mai puțin de o oră de mers cu mașina. V-am povestit într-un articol trecut faptul că în urmă cu ceva ani am petrecut o lună întreagă în Băile Herculane, am avut ceva proiect și am fost nevoit să rămân acolo în timpul săptămânii. Veneam la Severin doar în weekend.

Atunci, m-am îndrăgostit iremediabil de acea stațiune. Poate că și faptul că îmi place muntele și liniștea a avut un cuvânt de spus, însă frumusețea locului este parcă un colț de rai. Bine, dacă treci cu vederea paragina în care a ajuns orașul din cauza intereselor unora și altora, te poți bucura de împrejurimi fără să bagi de seamă ruinele. Poate că într-un viitor apropiat orașul se va transforma, va renaște precum pasărea Phoenix din propria cenușă.

Deși nu-mi permit să mai stau cu săptămânile prin stațiune, mă mai duc prin weekend. am descoperit de curând cel mai interesant complex turistic din Băile Herculane și acest lucru mă bucură nespus. E începutul unei renașteri. Atâta timp cât vin oameni și investesc în aceste locuri, avem voie să visăm, nu? Dacă cumva aveți drum prin această stațiune mai bătrână de cât omenirea în sine, încercați cazarea la Sarassons. Eu acolo mă duc măcar o dată pe lună.

Vă recomand acest complex turistic Sarassons din două motive, și anume:

  • Am testat aproape toate hotelurile și pensiunile din stațiune în ultimii 2 ani și Sarassons este de departe cea mai interesantă opțiune. Servirea e mult mai calitativă.
  • Locația vă avantajează destul de mult. E într-o zonă mult mai liniștită și mai naturală de cât acele hoteluri ce se văd dinainte să întrați în stațiune.
  • Prețurile sunt mult mai mici de cât la hoteluri. Toată lumea se întreabă de ce moare turismul în zonă, dar uită că prețurile de la hoteluri sunt anti turism…

Evident, sunteți liberi să alegeți complexul turistic pe care doriți, eu tot ce pot să fac este să vă recomand locul în care eu m-am simțit cel mai bine. Părerile sunt diferite, ca și personalitatea de altfel. Diferă de la om la om. Cel puțin avem un lucru în comun: Băile Herculane.

By Alex Ciocan

Blogul numarul 2, nimic mai mult... Un blog marca Alex Ciocan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *