Fiecare logo are povestea sa. La fel ca marile povesti de succes, logo-ul unei companii are un substrat. Dar, dincolo de asta si de o imagine coloristica, de grafica si tot ce tine de partea estetica, tine si de principii responsabile. Un logo bine ales face cinste companiei, este înțeles ca mesaj si asociat cu brandul, îndeplinind astfel misiunea de a fi emblema reprezentativa a unui domeniu de activitate.

Tipuri faimoase de logo

Pentru cei care nu știu, logo-urile unor mari branduri se leagă specific de mediul de activitate, însă mai mult decât atât substratul este unul legat de unicitate. Iată ce înseamnă o idee bine gândita:

  • Pinterest – de la ideea de a salva ceva interesant, „to pin” din engleza a fost clar punctul de plecare. Deși aparent este doar un P de la numele in sine, de fapt subliniază clar si acțiunea in sine.
  • Mercedes-Benz – cele 3 stele reprezintă faptul ca aceasta companie deține monopol, fiind dominanta in aer, pe pământ cat si peste ape. Interesant, nu-i așa?
  • Cei de la Toyota s-au gândit se pare mult mai profund. Din acest punct de vedere, al lor logo se refera la 3 elipse, una reprezentând inima clienților, una al produsului in sine si una in numele progresului tehnologic.
  • Slots Heaven – un logo colorat, care iți si sugerează faptul ca aici ai parte de varietate in jocuri. Atractiv si parca pe aceeași lungime de unda cu paradisul unor astfel de plăceri, acest logo deschide parca un apetit in ale jocurilor.
  • Casino.com – ca tot vorbeam de universul jocurilor, un logo in acest caz trebuie sa vina cu reprezentația a ceea ce înseamnă domeniul in sine. In cazul de fata este vorba de imaginea conturata a unui jeton, de la sine înțeles ca aici ai diversitatea jocurilor de tip cazino. Aparent simplu, cu un detaliu central, al inimii de la jocurile cu cârti, aduce in prim plan si ideea de loc unde sa te distrezi, unde joci de plăcere. Complexitatea in detalii spune tot despre complexitatea jocurilor întâlnita aici.
  • Unilever – Acel mare U ca si logo incorporează multiple simboluri, reprezentând ceea ce este de marca proprie, ce au creat, produs, patentat; știai ca se include spre exemplu pana si o pereche de buze, ca semn pentru produsele de tip beauty pe care le-au creat?

Si lista poate continua cu mult si bine. Este însă poate de ajuns sa ne dam seama câtă importanta are un logo in tot ce înseamnă brandul si expunerea unei companii. Se identifica cu aceasta, își creează o identitate, este simbolul unic pe baza căreia se face si o diferența. Este clar ca de la caz la caz logo-ul câștiga inimile clienților. Nu se poate spune ca este element singular care face asta, care aduce popularitate, însă clar este ceea ce contribuie la astfel de procese.

Expresivitatea unui logo nu trebuie subestimata. Este acea parte care aduce un plus in imagine, ceea ce face ca brandul unei companii sa câștige un loc in memoria pieței de consum.

By Alex Ciocan

Blogul numarul 2, nimic mai mult... Un blog marca Alex Ciocan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *