E o zicala din popor care ascunde atat de mult adevar… Si cred ca sunt multi cei care rezoneaza cu aceste vorbe. Trebuie doar sa fi genul marinimos, caruia ii place sa ajute si s-a zis cu tine. Cand prietenii au nevoie de un obiect ce se afla in patrimoniul tau, l-ai dat la prima strigare in speranta ca iti va fi inapoiat la un moment dat, intr-un punct viitor al vietii tale. Bineinteles ca nu se intampla asa, prietenii se pun cu curul lor mare si umflat pe lucrurile tale si nu-ti mai inapoiaza nimic.
Cu totii am patit-o, caci suntem oameni si oamenii au o chestie inauntru care se numeste umanitate. Chestia asta ii impinge sa fie bun cu prietenii in special. Dam obiecte, bani, timp din viata noastra si bineinteles ca nu le mai primim inapoi, e posibil chiar sa primim bataie de joc. Exista doua categorii de oameni: cei care dau si cei care cer. Ati observat ca intotdeauna cel care cere nu da? Iar cel care da nu cere niciodata de la nimeni nici macar un ac?
Frunza verde de dai n-ai, ia nu da sa vezi cum ai. O mai zicem o data acum in incheiere, poate ne intra in cap si devenim si noi , cei darnici si buni de luati drept fraieri de cei care s-au obisnuit sa fie pomanagii, si nu mai facem acte de binefacere cu toti terchea-berchea. Va fi greu, drumul e lung intru schimbare, dar nu imposibil. Oamenii trebuie sa inteleaga faptul ca facerea de bine nu trebuie sa fie ceva de care trebuie profitat, intrucat e finita. Te saturi la un moment dat sa pompezi binefacere in curul nerecunoscatorilor sau al celor care nu au facut nimic pentru tine.