Ieri dimineață mă trezesc cu noaptea-n cap cu zgomot de utilaje. Să tot fie 8 fără un sfert. Scot capul pe fereastră și văd în capătul blocului un buldoexcavator care făcea manevrele necesare pentru reglarea stabilității. Era evident, se spărsese o țeavă. Mă pun înapoi în pat și după vreo alte 5 minute începe să se audă târâit de lopată pe stradă. Veneau și muncitorii care aveau de gând să remedieze defecțiunea cu pricina și după cum știm, ei niciodată nu cară lopata, ei o târăsc pe jos așa, în scârbă. Dacă ar putea, sunt sigur că ar arunca lopata în prima prăpastie ieșită în cale și ar spune și o rugăciune astfel încât, Dumnezeu să transforme unealta ajunsă deja pe fundul hăului, în singura lopată din lume.
Evident, după vreo 10 minute, după ce excavatorul a tras două cupe și jumătate, motorul a fost oprit și începe să se audă gălăgie… Lopătarii se băgaseră în groapă și au început glumele… Ca să fiu sincer până la capăt, doar unul singur se băgase în groapă și dădea la târnăcop, restul de 4 stăteau pe margine și se uitau. Și încep glumele de muntean prost, nici spuse, nici strigate ci de-a dreptul țipate, încât sunt sigur că le-a auzit întreg șantierul…
- Ia uite nea Ion ce mai dă la târnăcop acolo, zici că s-a născut cu scula-n mână. Uită-te bă Vasile, dă-te dreacu, să înveți meserie!
- Nu mai învăț eu meserie că sunt deja bătrân. Da tu de ce pula mea nu sapi? Pune mâna pe lopată dă-te dreacu, că ești tânăr…
Frate, și așa au ținut-o până au plecat. Eu stau și mă întreb de ce dracului ai angaja 5 oameni din care să muncească doar unul, restul de patru să stea să se uite?