De mic copil mi-a placut sa muncesc.  Nu am avut tara, bunicii fiind din oras, insa daca as fi avut, cu siguranta as fi fost printre fruntasii satului. Intotdeauna mi-a placut sa am lucrurile mele cumparate din banii mei. Apreciez si lucrurile primite, insa nu sunt genul care sa le astepte cadou sau degeaba. Imi place sa stiu ca nimeni nu are ce sa imi reproseze.

Cand lucrez intotdeauna incerc sa dau ce-i mai bun, sa fie totul in regula si sa elimin cat mai mult factorul gresala. A gresi e omeneste ar spune un vechi proverb romanesc, insa e bine sa gresim cat mai putin, sa invatam din greseli daca acestea apar si pe viitor sa ne perfectionam continuu, nivelul de atentie si experienta sa sporeasca o data cu inaintarea in varsta.

La 17 ani lucram la tipografie. A fost primul meu job adevarat. Lucram in ture, mai mult noaptea si printam carticele bisericesti, pe care cu timpul am invatat sa le fabric din scoarta-n scoarta. De la concepere pe calculator pana la capsat, taiat si asa mai departe. Atunci cand faci o carte, inveti destul de multe lucruri. Am invatat sa lucrez cu un program de gestiune, stiu ce inseamna managementul documentelor si arhivare electronica. Sunt programe pe care le inveti in timp si doar folosindu-le cu anumite ocazii. Sunt programe fara de care o tipografie nu mai poate functiona in ziua de azi. S-au dus vremurile cand totul se facea cu pixul si hartia. Evolutia impune reguli noi si cine vrea sa ramana in joc trebuie sa le respecte.

Am lucrat acolo pana am terminat liceul. Mi-a placut desi se lucra cate 12 ore pe zi iar salariul era unul foarte mic, insa ce pretentii puteam eu sa ridic la 17  ani? Mi-am vazut de treaba, am invatat meserie, am facut si un ban in timpul liceului. Nu regret nimic.

By Alex Ciocan

Blogul numarul 2, nimic mai mult... Un blog marca Alex Ciocan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *