Am văzut un articol pe blogul lui Vasilescu referitor la fericirea adolescenților expusă prin intermediul Facebook iar ideile de acolo mi-au dat de gândit un pic. Uneori, e mai mult decât evident faptul că în ziua de azi, adolescenții mimează fericirea pe rețelele de socializare, altfel nu reușesc să strângă like-uri și comentarii de genul „frumoasă” la pozele expuse. Dar oare ei chiar mimează ori avem de-a face cu o generație de tineri destul de limitați din punct de vedere intelectual? Știți și voi cum se zice, în lumea lui mică și limitată, orice prost e fericit.
Prostul nu-și face griji, nu are gânduri de evoluție, nu-și dă seama când greșește, nu are capacitatea de a anticipa ceva, etc…
Și ca să-ți dai seama dacă adolescenții mimează sau chiar dau din suflet acea fericire pe Facebook, tot ce trebuie să faci este să te uiți la textele scrise de adolescenți. Atunci când vezi că ele arată precum cea din imaginea de mai jos, poți sta liniștit: ai de-a face cu un prost. Prostul ajunge prost pentru că nu are nici o treabă cu școala, pentru că nu-și dorește școală. Prostul visează de la 12 ani să plece în străinătate unde să muncească orice, numai să aibă 1000 de euro pe lună, bani cu care să-și cumpere haine de firmă și iPhone doar pentru că sunt scumpe.
Atunci, când există o societate în care majoritatea tinerilor sunt analfabeți, adică proști, putem spune că ei chiar sunt fericiți. În lumea lor mică și lipsită de griji, ei chiar au impresia că cel de lângă este iubirea vieții lor, că jobul de rahat pe care-l au e ceva foarte bun nici prin minte nu le trece să caute altul mai bun, etc… Fericirea asta pe Facebook nu e în totalitate simulată. Proștii o dau drept reală mereu.