De ceva timp ma confrunt cu o problema destul de mare si anume lipsa rabdarii. Nu pot sa inteleg de ce tocmai acum a aparut pentru ca trecutul meu in sine a fost legat numai de job-uri in care rutina era litera de lege. De cand ma stiu am lucrat cu norme, cu cifre si cu cantitati ce trebuiau atinse zilnic.
La 17 ani m-am angajat la o tipografie locala in oras unde tipaream aproximativ 5000 de carticele pe zi. Erau 20.000 de coli tiparite in 12 ore si la final trebuia sa le tai, sa le capsez si sa le aranjez frumos in cutii. Faceam acatiste si carticele bisericesti si niciodata nu ma plictiseam. Aveam un entuziasm de copil si o pofta de a descoperi lucruri noi nemaipomenita. Cu timpul, am trecut in campul muncii si parca s-a evaporat tot ce tine de bucuria de a te trezi dimineata cu gandul ca urmeaza o zi minunata. Atunci parca eram nerabdator sa vina mai repede urmatoarea zi ca sa ma pot bucura de ea la fel ca de precedenta, parca voiam sa adorm cat mai repede, sa deschid ochii si sa fie maine.
O data ce treci de 20 de ani si ai ceva minte in cap realizezi ca munca in sine e defapt o dezamagire si ca dupa ore intregi de stat in picioare si de stres nu te alegi cu nimic. De-asta tineretul pleaca in tari straine si refuza sa mai traiasca intr-o tara care prin nivelul de trai iti taie capacitatea de a visa.
Ai nevoie de o pauza, in primul rand, asa ca incearca sa te descurci de un concediu. 🙂
[…] de munca au disparut desi aparent s-au creat sute poate mii. Economia s-a destabilizat in asa hal incat judetul a ajuns pe primul loc la somaj insa paradoxal toate aceste magazine sunt […]