Am avut treabă la medicul de familie ieri și am constatat o chestie destul de interesantă. Niciodată nu se respectă statul la coadă. Mereu apar pe ușă pacienți mai grăbiți decât cei care așteaptă liniștiți pe canapele și se priponesc lângă ușa cabinetului, țâșnind înăuntru din secunda doi cum acea ușă se crapă de două degete. Asta este nația noastră, plină de oameni nesimțiți sau mai bine zis egoiști.

Că dacă îi fac nesimțiți iar se supără lumea pe mine că vorbesc urât. Nu mai există respect pentru cei din jur și nu cred că va exista vreodată la ce părinți aduc copii pe lume în ziua de azi. Și nu am înțeles nici de ce medicul de familie sau asistentele permit chestia asta, poate că se cunosc și chiar personalul medical îi cheamă să le dea doctoriile mai repede ca celorlalți. Asta am urât dintotdeauna la poporul ăsta al nostru, lipsa de respect față de cel de lângă tine și egoismul.

Oamenii consideră că problemele lor sunt cele mai importante, mult mai importante decât ale celor din jur. Acest război al românului contra românului, această ură pe care oamenii o au pentru românii din jur alimentată de foarte multă nesimțire o să ne pună capac ca națiune. Țările civilizate s-au dezvoltat pentru că a existat înțelegere și unitate. România bate pasul pe loc de 30 de ani din pricina nesimțirii și a dezbinării, din pricina unor cetățeni care mereu se cred și se vor mai cu moț față de alți cetățeni. Stați liniștiți fraților, că stați sau nu la coadă tot în groapă ajungeți mai devreme sau mai târziu.

By Alex Ciocan

Blogul numarul 2, nimic mai mult... Un blog marca Alex Ciocan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *