L-am văzut recent pe Djokovic într-un meci caritabil în care juca tenis cu un tânăr aflat în căruciorul cu rotile. Mie unul mi s-a părut incredibil. Nu mulți sunt cei care se implică în asemenea lucruri și este de admirat. De cele mai multe ori, aceste staruri internaționale sunt prea acaparate de lumea lor, nu doresc să coboare în lumea muritorilor de rând și să participe activ la construcția unei lumi mai bune. Novak DJokovic nu este așa, acesta a participat la un meci interesant șa Australian Open 2017 și a reușit să stârnească admirația tuturor celor care doresc să facă de asemenea lumea un loc mai bun pentru cei cu dizabilități.
Bravo Novak DJokovic, mulțumim că te implici în niște lucruri care pe alții îi lasă rece și nepăsători. Dacă toți ar fi ca tine, what a wonder ful world would be… Nu este pentru prima dată când omul participă la asemenea evenimente și sunt sigur că nu va fi nici ultima dată. Oamenii aceștia care sunt strâns legați de actele caritabile sunt genul de oameni cărora chiar le pase de aceste cauze și care se implică cu sufletul forate multe, nu o fac doar pentru a câștiga un capital de imagine. Merită o nominalizare la secțiunea „clipul zilei” și multe respecte de asemenea. O să mai prezentăm pe viitor asemenea cazuri pentru că prin aceste imagini, creștem într-un fel nivelul de conștientizare și reușim să atragem atenția asupra unor lucruri.