Oare? Oare așa să fie? Eu unul nu prea cred în ajutorul acesta necondiționat pentru că Iisus e unul singur. Nu cunosc alți oameni capabili să ajute așa chiar pe oricine. Eu unul am încercat să ajut mereu pe cei care mi-au cerut câte ceva, doar că socoteala de-acasă nu se potrivește cu cei din târg. Nu e o afacere tare bună să ajuți mereu pentru că societatea din ziua de azi nu este una clădită pe respect sau pe un simț. Nici măcar 1% dintre cei pe care îi ajuți nu-ți va fi recunoscător.
Atunci, ajutorul mai este necondiționat? Dacă da, de ce? Eu unul nu prea știu să răspund la această întrebate pentru că am o altă viziune. De exemplu, am ajutat numai prin biogeosferă vreo 7-8 bloggeri cu lucruri ce țin de finanțe. Nici măcar unul dintre ei nu mă caută să mă întrebe de sănătate. Cred că oamenii sau obișnuit să ceară ajutorul și să îl primească. De-asta nici nu mențin o oarecare relație creată de acest eveniment al ajutorului. Când mereu te ajută cineva cu ceva devine obișnuință. Oare acest necondiționat mai poate exista dacă nu există nici respect?
Nu știu ce să cred, ce să spun. Mi-e teamă să mă arunc în cuvinte prea mari. Ideea este că mie unul îmi place să ajut, doar că uneori sunt descumpănit de lipsa de atașament a celor pe care îi ajut. De multe ori simt că o dată văzuți cu sacii în căruță, oamenii uită de mine pur și simplu. Mai mult, unii am impresia că mai și râd, gândind la ceva de genul „l-am păcălit pe fraier și de data asta să îmi dea”.