Deci așa de tare m-am enervat pe treaba asta că-mi vine să scriu și un articol. Bă frate, eu unul de când mă știu scriu cu picioarele. Deci la școală toate educatoarele și profesoarele mă lăudau pentru scrisul de doctor pe care îl aveam. Pur și simplu nu puteau pricepe ce dracului le-am scris la lucrări. Unele dintre ele chiar mă chemau în fața clasei să le citesc ce-am scris la lucrare. Așa de urât scriam.
Ei bine, iată că timpul a trecut și eu tot ca muia scriu. Scriu atât de urât încât nu mai înțeleg nici eu ce scriu. În plus, mai am un obicei de-mi vine să-mi trag pumni în coaie: scriu 2 cuvinte în română și două în engleză. Parcă aș codifica mesajul anti CIA sau ceva de genul. Evident, peste 3 zile când mă uit peste notițe nu mai înțeleg absolut nimic. Scris de handicapat, ce să mai.
Și așa îmi vine să mă întorc la prunele pișate, adică la agenda din telefon. Acolo măcar literele sunt la fel indiferent ce scriu. Acolo nu pot să mă opintesc de înțelegerea texului cum pășesc cu agenda cu file. Deși mi-e o lehamite și mai mare de agenda din telefon, că tot ce trebuie să notez durează o veșnicie, mă voi întoarce la ea în viitorul apropiat. Adică nu am alternative…
Pe bune, uneori îmi vine să mă bat singur pentru modul execrabil pentru care obișnuiesc să scriu. De multe ori mă întreb de ce nu scriu frumos, de ce nu m-am obișnuit după zeci de ani de școală că am un scris citeț. Poate că scrisul citeț este de partea celor care au și talent la desen…