Treceam aseară prin gara din Drobeta Turnu Severin și am realizat un lucru destul de interesant: era plină. Cred că a fost pentru prima dată în 28 de ani când am văzut mai mult de 20 de persoane adunate pe peronul acestei clădiri și parcă nu-mi venea să cred. Mă frecam la ochi în speranța că am să mă trezesc din reverie dar din fericire, nimic nu s-a întâmplat. Totul era cât se poate de real.
Mi-am adus aminte ulterior faptul că Guvernul a dat tinerilor liber pe tren. Adică CFR-ul este gratuit acum pentru studenți. Este genul acela de măsură care va aduce un mare capital de imagine actualului Guvern și cred că este o idee bună pentru toată lumea. Am să vă explic imediat de ce cred asta. Sunt lucruri destul de logice de fapt la care cred că v-ați gândit și voi deja…
De ce ideea de a oferi CFR gratuit studenților este una bună
- Acordă capital de imagine Guvernului actual, PSD, care a avut foarte mult de suferit din pricina acelor ordonanțe băgate pe gât românilor într-un stil aproape ceaușist. Își vor spăla multe păcate cu această chestie.
- Tinerii pot să călătorească și să vadă și ei țara asta pe care mulți au ajuns la concluzia că nu o poți vizita așa lejer ca străinătatea. Să nu mai zic de faptul că pot și ei să vină acasă mai des, la părinți, fără să mai fie nevoiți să plătească nimic.
- Traficul mare va crește prosperitatea pentru afacerile adiacente CFR și nu va băga în faliment niște trenuri care oricum umblau pe anumite rute goale. Decât să umble goale, mai bine să transporte niște studenți, nu?
Si eu cred ca este bine ca se gandeste cineva la CFR-ul nostru…in primul rand si apoi la studentime…