Mulți dintre voi veți spune că e foarte normal să existe această garanție de 50 de bani la sticlele pe care le cumpărăm din magazine, că așa este și afară și etc. Ei bine, numai că afară există alte sisteme, oamenii au alte valori iar reciclarea nu le impune mari probleme. În România însă, chestia asta cu reciclatul este o mare mizerie pentru că în primul rând, noi suntem o societate de blocuri, trăim între 4 pereți de beton în care abia avem loc să respirăm, unde să mai punem și un sac cu sticle goale? Unde anume să-l mai punem?
Și cum îl ducem înapoi la magazin, să ne recuperăm banii? Că doar nu o să consumăm de 10 lei benzină ca să recuperăm 10 lei din sticle, ar trebui să fim complet imbecili să facem așa ceva.
Astfel, românii sunt nevoiți să adune munți de sticle doar ca să aibă rost drumul cu ele până la magazin și înapoi. O cheltuială pe spinarea cetățeanului, doar ca să-și recupereze niște bani luați cu japca de un stat care nu se gândește niciodată cum să facă să-i fie cetățeanului mai bine. Din contră, când îi e omul mai greu, atunci dă și statul cu ciomagul. Așa s-a ajuns spre exemplu ca astăzi o sticlă de Cola la 0.5 litri să coste peste 6 lei, aproape la fel de scump ca afară numai că românii au 400 de euro pe lună salariu, nu 1500 cum este minimul în țările civilizate.
Eu unul nu reciclez nimic pentru că nu mi se pare normal ca eu să depun atât de mult efort și să cheltui bani doar pentru a recupera alți bani. Mai bine pun sticlele la tomberon de unde le iau cei care obișnuiesc să caute aceste tipuri de sticle prin gunoi. Măcar le fac lor un bine, nu la statul care-și bate joc de noi ca și cetățeni.